Firma de avocatura Cluj langa tine

Informatii legale din partea avocatului Cluj: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Vedeti multe informatii suplimentare aici avocat penal in Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

În cazul reţinerii, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiţii care să asigure confidenţialitatea. [art. 204 alin. (9) din Codul de procedură penală] Pentru soluţionarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat, ales sau numit din oficiu este obligatorie, în toate cazurile. [art. 205 alin. (8) din Codul de procedură penală] În cazul luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prezenţa avocatului inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii. [art. 214 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Descoperiti mai multe detalii suplimentare aici https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.